Definiție

Organizațiile non-guvernamentale (abreviat ONG-uri) sunt organizaţii din sfera societăţii civile care îşi propun găsirea unor soluţii pentru problemele societăţii, edificând astfel o societate democratică. ONG-urile cunosc variate forme organizaţionale de la mici iniţiative locale, societăţi bazate pe beneficii reciproce, la grupuri mai numeroase și mai active. Într-o societate democratică, organizaţiile neguvernamentale au rolul generic de a răspunde unora din nevoile comunităţii ce nu sunt acoperite în totalitate de alte tipuri de instituţii, aparţinând sectorului public sau mediului de afaceri, şi de a oferi posibilitatea unei participări cât mai largi a cetăţenilor la viaţa publică.

Organizaţiile neguvernamentale (ONG) şi-au extins eforturile şi activităţile în toate domeniile, printre altele: dezvoltarea personală și comunitară, drepturile omului, activităţile umanitare, mediul, pacea şi securitatea, ştiinţa şi tehnologia. Nu doar că ONG-urile şi-au sporit numărul, ci şi-au lărgit şi aria de acţiune; acum, exercită un rol şi o influenţă mai mare. Unul din principalii factori ai acestei creşteri a influenţei ONG-urilor este utilizarea eficace a tehnologiei informaţiilor şi a media. Numeroase organizaţii ale societăţii civile (OSC) au stabilit legături cu organizaţii guvernamentale la nivel internaţional. De exemplu, de la crearea sa, ONU a cultivat relaţii oficiale (formale, instituţionalizate) cu un mare număr de ONG-uri.

În România, în Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, se precizează că organizațiile neguvernamentale sunt persoane juridice constituite de persoane fizice sau persoane juridice care urmăresc desfășurarea unor activități în interes general sau în interesul unor colectivități locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.

Organizațiile non-guvernamentale în România

După Revoluția din 1989, schimbarea regimului politic și redescoperirea democrației au creat contextul favorabil pentru dezvoltarea societății civile. Au început să apară sindicatele libere și organizațiile neguvernamentale.
După 1990 a devenit cunoscut numele de Soros, magnatul american care a pus bazele mai multor organizații neguvernamentale în România printre care: „Soros Advising and Placement Center”, „Soros Educational Advising Center” , „Uniunea pentru Reconstrucția României”, „Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, „Centrul pentru Dezvoltare Economică”, Fundația „Concept” , „Centrul pentru Drepturile Omului – București”, „Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)”, Asociația „Pro Democrația”, „Societatea Academică Română” etc, care la rândul lor au „născut” alte ONG-uri.
Primul ONG înființat în România și care funcționează și astăzi este Liga Pro Europa care a fost înființată la 30 decembrie 1989 de un grup de intelectuali tîrgumureșeni devotați ideii pan-europene, valorilor democrației și pluralismului. Pe site-ul oficial se menționează: „Liga PRO EUROPA a inițiat, încurajat și sprijinit înființarea, la nivel național și regional, a unor mișcări civice democratice și antitotalitare (Alianța pentru Proclamația de la Timișoara, Forumul Antitotalitar, Alianța Civică), a colaborat strâns cu grupuri similare din România și din celelalte țări post-comuniste, fiind membră a alianței Centrelor pentru Pluralism.”
În momentul de față sunt înregistrate în România peste 110.000 de organizaţii, peste un sfert fiind active. (conform inisterului Justiției)
Aceste organizaţii activează în diverse domenii: educaţie, social, protecţia mediului, cultură, oferind bunuri şi servicii diverse, stabilind relaţii parteneriale cu organizaţii publice şi de afaceri, mobilizând interese şi capacităţi, apărând drepturi şi promovând idei noi şi proiecte reformatoare.
Conform Atlasului Economiei sociale, domeniile de activitate ale ONG-urilor sunt următoarele:

tabel

roata

Surse: Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile – România 2010.Sectorul neguvernamental – profil, tendinţe, provocări, Managementul ONG – Conf. univ. dr. Balogh Márton, Asist. univ. drd. Natalia Balogh, 2013
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile – Atlasul Economiei sociale, Romania, Cristina Barna, 2014

Caracteristici

Principalele carateristici ale organizaţiilor non-guvernamentale:

  1. să fie formal constituite – sa facă dovada unei anumite capabilităţi organizaţional-instituţionale, precum şi anumitor reguli de funcţionare;
  2. să fie private – trebuie să fie instituţional separate de administraţia publică, însă aceasta nu exclude primirea de fonduri de la bugetul statului; sunt considerate private şi organizaţiile în ale căror structuri de conducere sunt prezenţi reprezentanţi ai administraţiei publice;
  3. să respecte criteriul nondistribuţiei profitului – organizaţia poate genera profituri din activităţile sale, dar acestea nu pot fi distribuite membrilor sau organelor de conducere, ci pot fi folosite doar pentru atingerea obiectivelor declarate;
  4. să fie autonome – să-şi stabilească obiectivele, proceduri interne proprii de control asupra activităţilor desfăşurate; în acelaşi timp activitatea organizaţiei trebuie să nu se subordoneze nici unei alte instituţii publice sau private;
  5. să fie voluntare – să promoveze voluntariatul şi să se bazeze pe acţiuni voluntare în activitatea pe care o desfăşoară;
  6. să fie nemisionare – să nu aibă ca scop prozelitismul; organizaţiile cu caracter religios, dar care şi-au definit alte scopuri (protecţie socială, caritate) sunt incluse în sectorul nonprofit.
  7. să fie apolitice- nu se implică în competiţia politică (nu se implică în acapararea și exercitarea puterii politice).

(Sursa: Managementul ONG – Conf. univ. dr. Balogh Márton, Asist. univ. drd. Natalia Balogh, 2013)

Funcții

Principalele funcții ale organizaţiilor non-guvernamentale:

  • Intermedierea relaţiei dintre cetăţeni şi autorităţi;
  • Facilitarea integrării sociale şi politice a cetăţenilor (organizaţiile reprezintă un cadru de participare civică);
  • Furnizarea de bunuri şi servicii către comunitate;
  • Rolul de apărare și reprezentare a intereselor unor grupuri din cadrul societăţii;
  • Rolul de pionier şi de novator în domenii extrem de variate de la nivel local la nivel internaţional.

Clasificare

Există mai multe clasificări utilizate în cazul organizaţiilor neguvernamentale (O.N.G.), după cum urmează:
I. În funcţie de tipul de activitate:
a) Furnizori de servicii,
b) De reprezentare,
c) Sociale – de ajutor social,
d) Donatoare – oferire de granturi.

II. În funcţie de statutul juridic:
a. Asociație
b. Fundație
c. Federație

Pe plan internaţional, clasificarea organizaţiilor nonprofit (INCPO), este realizată după domeniul de activitate ca şi reper de clasificare. Acesta conţine 76 de domenii de activitate, alcătuind subdiviziuni a 12 sectoare. (Vlăsceanu, Mihaela – „ Sectorul nonprofit Contexte Organizare Conducere”, Editura Paideia, Bucureşti, 1996, pg. 18.) Cele 12 domenii majore de activitate sunt: 1.Cultură, artă, recreere, 2. Învățământ, educaţie, cercetare, 3. Sănătate, 4. Servicii sociale, 5. Protecția mediului, 6. Dezvoltarea economică și socială, 7. Apărarea drepturilor și promovarea intereselor cetățenești, 8. Filantropie şi promovarea voluntariatului, 9. Cooperare internaţională, 10. Reprezentarea intereselor de afaceri și profesionale, 11. Religie, 12. Alt domeniu în afară de cele de mai sus

Considerente general – istorice

Nevoia de solidaritate şi dorința de a acorda asistență a apărut după Primul Război Mondial, începând cu anul 1920. În acea perioadă a fost consemnat un grup de voluntari din Austria care s‐au implicat în reconstrucția unui sat în apropiere de Verdun, fost câmp de război. Prima mişcare de voluntariat este cunoscută sub numele şi abrevierea sa franceză, Service Civil International – SCI.
În 1934, SCI a trimis patru voluntari europeni pentru a lucra cu persoane sărace din India, cei patru constituind un grup de pionieri ce au fost ascendenții Programului Britanic de Voluntariat, Corpului Păcii al SUA, Serviciului de Dezvoltare German şi altor organizații care au precedat Programul de Voluntariat ONU.

De-a lungul timpului s-au dezvoltat contexte favorabile de apariție a ONG‐urilor în diferite părți ale lumii, printre care enumerăm:

  • Pe continentul asiatic, apariția şi creşterea numărului de ONG‐uri a fost influențată de următorii factori principali: influența misionarilor creştini și creşterea clasei de mijloc reformiste. În India, ideile influente ale lui Mahatma Gandhi, care avea în centrul viziunii sale reformiste conceptul de acțiuni voluntare, au inspirat organizații precum Association for Sarva Seva Farms (ASSEFA). Alte domenii de activitate ale ONG‐urilor asociate cu Asia de Sud (cele de credit şi de economii) au derivat din ajutorul reciproc local, un fel de credit rotativ de grup, în care gospodăriile îşi strâng resursele într‐un fond central şi apoi fac pe rând împrumuturi şi rambursări.
  • În America Latină, ONG-urile au apărut pe plan local în urma mişcărilor țărăneşti care doreau creşterea drepturilor de proprietate asupra terenurilor şi a eforturilor depuse de politicienii radicali pentru crearea unei societăți mai deschise şi mai democratice. ONG‐urile au fost influențate de apariția mişcării „eliberării religioase”, promovată de anumite secțiuni din cadrul Bisericii Catolice. În Brazilia, ideile radicale promovate de Paulo Freire, care vorbea despre „educarea conştiinței critice” şi despre necesitatea unei acțiuni de organizare comunitară, au influențat şi inspirat multe alte ONG‐uri din lumea a treia.
  • Pentru țările din Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică, aflate sub regimuri totalitare, apariția şi creşterea numărului ONG‐urilor a fost consecința directă a influenței donatorilor occidentali de promovare a democrației şi a dezvoltării societății civile (ex.: Armenia a avut numai 44 ONG‐uri înregistrate în 1994, iar în 2005 numărul lor a crescut la 4.500 de organizații).
    Globalizarea din cursul secolului XX, de după căderea sistemului comunist, a condus la creşterea importanței rolului ONG‐urilor.

Lasă un răspuns

rfwbs-sliderfwbs-sliderfwbs-sliderfwbs-slide